Urmează să înceapă în curând Campionatele Naționale pe Echipe Mixte de Juniori Online, găzduite de Acs Elisabeta Polihroniade și Fundația Gambit, sub egida Federației Române de Șah. 

Noi cei de CSU București punem mereu înainte interesele elevilor noștri și ale performanței în general, întrucât munca noastră vrem să se reflecte în rezultatele copiilor și vrem ca ei să își atingă potențialul pe care îl au. Făra a pune presiune pe copii, încercăm mereu să dăm ce-i mai bun din noi și să le transmitem plăcerea de a juca șah la cel mai înalt nivel. De la an la an, pepiniera noastră de juniori a crescut, la fel și echipa noastră de antrenori. Am devenit un club puternic la juniori, anul trecut ne-am clasat pe locul 1 în topul național al cluburilor de juniori după rezultatele la CN pe echipe de Juniori. Însă an de an, lansăm o cerere către Federație, de a permite participarea mai multor echipe per club la aceași categorie de vârstă (acum fiind admise maxim 2 per club per categorie), la aceste campionate. Desi am făcut numeroase solicitări, inclusiv în scris, Federația Română de Șah ignoră cu desăvârșire propunerile noastre. În general, Federația Română răspunde în mod selectiv la emailurile și solicitările noastre, fără nici o explicație. 

Anul trecut, aveam la categoria 10 ani 3 echipe potențiale de medalie. Pentru că regulamentul nu ne-a permis să jucăm cu trei echipe, a trebuit pe una să o împrumutăm unui club prieten. Evident echipa a obținut medalie. Cu toate acestea am ieșit pe locul 1 în topul național, deși medalia aceea și munca noastră nu a fost contorizată la numărătoarea medaliilor. Unul din argumentele pentru care Federația ne spunea că nu permit a treia echipă era pentru că oricum nu ar fi suficient de competitivă și că se dorește la aceste campionate să vină doar elevii cei mai buni de la toate cluburile. Noi am demonstrat că se poate să luăm medalie și cu echipa numărul 3, însă în continuare acest lucru nu este permis. 

De ce trebuie să ne rugăm de ani de zile ca munca noastră cu elevii noștri să poată fi materializată prin participarea la aceste turnee? De ce li se interzice acestor copii participarea? 

Inclusiv la acest Campionat pe Echipe Mixte Online, ne lovim de aceeași problemă. Avem generații foarte bune de copii, iar pe unii dintre ei nu îi putem înscrie în competiție, deși sunt copii formați de noi, prin munca noastră. Nu obișnuim să facem împrumuturi pentru a câștiga medalii nemuncite. Foarte rar împrumutăm câte un sportiv doar când trebuie completată o echipă, și chiar și atunci ne implicăm în pregătirea sportivului cu multe luni înainte și nu îl împrumutăm ca să ocupe masa 1.

NU este normal acest lucru, nu sunt normale aceste limitări fără sens. Cum se poate spune că în felul acesta încurajează competiția? Vrem niște răspunsuri pertinente care să ne convingă că este în interesul copiiilor această limitare!

Invităm Federația Română să ne răspundă la aceste întrebări public. 

Andrada Cioteanu

Președinte Clubul Sportiv Universitar de Șah București