Plouă de vreo 2 zile la Băile Olănești, iar lupta a continuat cu aceeași ardoare. Echipele se luptă pentru 126 de cupe, iar copiii și juniorii vor fi îngropați în cca 500 de medalii, prinse frumos cu șnuruleț. Diplome? Cca 600!
Se vorbește foarte mult de proiecte legate de șahul în școală, cu tot felul de evenimente cu foarte mulți participanți. Sau despre faptul că șahul este unul dintre sporturile cu cei mai mulți practicanți, pe la noi. Toată emulația asta despre care se vorbește ar produce efecte, dacă ar fi reală. Spre exemplu la o competiție precum CN pe echipe pentru copii și juniori, s-ar dubla numărul participanților, de la 500 la 1000! În realitate, trendul ultimilor ani este unul de scădere, numărul participanților a scăzut spre 350. Și continuă să scadă. Sunt din ce în ce mai puțini participanți. Care sunt din ce în ce mai premiați.
Nu știm ce măsuri ar trebui luate. Autorul acestui articol este doar unul dintre antrenorii care a venit an de an cu CSU de Șah București la echipe.
Ieri la Băile Olănești 2-3 grupe au jucat și dimineața, și toată lumea a jucat după amiază. Dar să vedem cum s-au descurcat cele 9 echipe ale noastre. Azi o luăm de la mic la mare.
Echipa de baieți 8 ani urcase în clasament, și începusem să sperăm la locul 1. Petru s-a îmbolnăvit înaintea rundei. El a încercat totuși să își ajute echipa, prezentându-se la meci, dar în condițiile date a pierdut partida. Alex și Ștefan au făcut remize, astfel că meciul CSU – Oxygen s-a încheiat cu 1-2 de data aceasta. Ultimul meci va fi o formalitate, chiar dacă Petru are în continuare febră, iar inimosul căpitan Cristi Petrescu speră la un loc cât mai sus pe podium la final pentru B8.
F8 și-au încheiat evoluția cu o victorie frumoasă, 3-0 cu CSM Galați, și, indiferent ce se întâmplă în ultima rundă (în care noi stăm), avem locul 2 asigurat! Felicitări fetelor, conduse de căpitanul Andronic Andrada!


Meciuri rocambolești ieri pentru B10, dar cu deznodământ fericit. Vice a gafat ca un copil și a pierdut foarte repede și surprinzător în meciul de dimineață. Andrei și Matei nu s-au lăsat, și-au câștigat partidele și au întors meciul: CSU – Oxygen 2 București 2-1! (totuși!). După amiază ne trebua neapărat victorie în meciul cu CSS Targu Mureș ca să mai sperăm la un loc pe podium. Orice alt rezultat nu ne era bun. Încercând să atace, Andrei a sacrificat un nebun pe un pion dar combinația a fost cu gaură: adversarul (un jucător foarte bun în această generație) a găsit apărare. Era 0-1. Matei a stat mereu bine, a obținut avantaj material, și a obținut o victorie logică, 1-1. La Vice era complicat, cu multe piese pe tablă, iar adversarul unul bun și el. Dar Vice a luptat cu ambiție, și ne-a demonstrat încă o dată talentul lui, chiar dacă uneori este inconstant. Victorie frumoasă pentru Vice și pentru B10: 2-1 cu CSS Targu Mureș! Avem nevoie de o victorie și în ultima rundă ca să fim siguri de o clasare pe podium. Căpitanul Cristi Petrescu a pregătit meciul cât mai bine, băieții sunt motivați. Hai Vice! Hai Andrei! Hai Matei!Hai CSU!
Fetele de 10 ani sunt de vreo 2 zile campioane, matematic. Ele mai au un meci de jucat în această dimineață, pe care țin să îl câștige de asemenea, s-au pregătit pentru el la fel ca pentru celelalte – mentalitate de campioane. Mulțumim fetelor! Căpitanul Adrian Stanca a dormit mai bine în ultimele nopți.
Băieții de la 12 ani au fost cam risipitori în ultimele zile. Ei au lăsat un egal surprinzător acum vreo 2 zile, când l-au odihnit pe Tudor. Dacă se câștiga meciul de ieri, urcau pe locul 1. Victor a pierdut iar din păcate, David a câștigat, iar Tudor…a dat dama, ca un copil. 1-2 CSU – Micul Șahist Iași. Suntem încă pe locul 2, și avem nevoie de minim un egal în ultimul meci pentru a fi siguri de un loc pe podium. Căpitanul Dinu Dumitru Daniel va căuta cele mai bune soluții. Hai CSU!


Echipa de baieți 14 ani a trecut cu bine de derbyul cu Dinamo București 1 de ieri dimineață, în care aveam nevoie de un egal pentru a ne menține pe locul 1. Eric a pierdut, singura înfrângere a lui de până acum. În formă mare la acest campionat, Radu David a câștigat și ieri și are victorii pe linie până acum! Iosif a făcut remiză, și 1.5-1.5 scor final.
După amiază a fost un 3-0 sec administrat Politehnicii Iași. B14 mai au de jucat un meci în această dimineață, dar nu mai pot fi opriți de nimeni! Motive de mulțumire pentru căpitanul Dinu Dumitru Daniel.
Echipa a 2-a a câștigat ieri dimineață clar cu 3-0 un meci ce arăta un pic mai echilibrat pe hârtie: 3-0 cu Acs Chess Family Giroc. A urmat o înrângere la limită, la luptă, 1-2 cu CS Muncitoresc Reșița. Căpitanul Cristi Petrescu va continua să-i încurajeze pe băieți.
Echipa de fete 16 ani a avut ieri un singur meci. A fost 2-1 cu Smart Galați, și avem un loc pe podium asigurat înaintea ultimei runde. Căpitanul Cristi Petrescu și fetele vor mai mult! Bravo fetelor!
Băieți 16 ani sunt campioni indiferent ce se întâmplă în ultimul meci pe care îl mai au de disputat! Până și intransigentul căpitan FM Dinu Dumitru Daniel este mulțumit.
Azi de la ora 9 va fi ultima rundă de la șah clasic. Apoi, după amiază începe proba de șah rapid. Vom continua să vă ținem la curent. Hai CSU!