Înca din a 2-a zi în Panama, micul nostru grup stăpânește deja expresiile uzuale, pentru a comunica mai ușor cu localnicii. Iată câteva din expresiile pe care le folosim cel mai des: ”Hola!”, cu versiunea ”Hola, amigo!”. Orice solicitare sau rugăminte este însoțită de cuvintele: ”Por favor”, iar daca ni se îndeplinește am învățat să spunem frumos ”Gracias!”. Exemplu de dialog uzual: ”Dos cervezas, por favor!” iar dacă ni se răspunde cu ”Si, senor”, spunem imediat ”Gracias!”.
Masa care ni se servește aici este destul de bună. Nu sunt foarte multe opțiuni, dar există mereu și un meniu special pentru vegani, iar carnea este aleasă ca pentru copii. De asemenea, pentru a se da acestora un exemplu pozitiv nu se servește alcool la masă. Azi ne-a plăcut mult masa de dimineață, unde aveau câteva fructe care cresc chiar aici. Am avut ocazia așadar să mâncăm ananas și papaya ”de la mama lor”.
Azi a a început și concursul. La acest CM școlar din Panama participă 487 jucători care reprezintă un număr de 35 de țări. Runda 1 a fost precedată de o festivitate de deschidere care a semănat cu un carnaval, festivitate care a amânat runda cu o oră față de programul inițial. Printre cei prezenți la deschiderea turneului l-am recunoscut pe Marele Maestru din Republica Moldova Viorel Bologan, dar și pe Marele Maestru și gazetar spaniol Leontxo Garcia. Ei nu ne-au recunoscut pe noi. Nu-i nici o problemă, preferăm anonimatul. Înghesuiala de la intrarea în sală a dus la o întârziere suplimentară. Obosită, (deoarece a jucat la ora Romăniei cca 1 noaptea) Emma avut un pic emoții înaintea primei runde. Dar emoțiile s-au spulberat repede, adversara (din Kenya) făcând multe greșeli. Victorie normală așadar pentru Emma Crețescu în prima rundă.
Întrucât azi a plouat, ne-am apucat să cartografiem cu tenacitate Albrook Mall, cel mai mare mall din America Centrală. L-am întrebat pe Ciprian daca hotelul nostru face parte din mall, sau mallul face parte din hotel, întrucât se poate intra din hotel în mall, și viceversa. Ciprian a fost de părere că hotelul a fost primul, și i-am dat dreptate. Vizita noastră prin mall nu a fost lipsită de aventuri. Am scapat ca prin urechile acului dintr-o situație complicată, atacați fiind de către o gorilă. Ulterior Adrian Stanca, a îmblânzit un tigru, a conversat cu o girafă, a făcut un selfie cu prietenul Dino, și a traversat dintr-o zonă în alta a mall-ului prin …burta unui crocodil. Cât de mare poate să fie Albrook Mall? Suficient de mare încât să aibă nevoie de…2 Food Court-uri diferite!
Mâine Emma întâlnește o jucătoare din Columbia. Vom încerca să vă relatăm în continuare aventurile lui Emma, Ciprian și Adrian în Panama. Hai Emma!