Campionatul Mondial de Șah pentru Copii și Juniori s-a desfășurat în două etape, prima fiind destinată juniorilor sub 14 ani, și cealaltă pentru juniorii 16-20 ani.

Categoriile mici de juniori , 8-12 ani, au jucat competiția în Egipt, în stațiunea Sharm El Sheik în perioada 15-27 octombrie. La această competiție a reprezentat țara și clubul nostru, Emma Crețescu, multiplă campioană națională și medaliată european. După maraton de 11 runde, Emma s-a clasat pe locul 12 mondial! Felicitări, Emma!

Categoriile mari de juniori, 14-20 de ani, au jucat competiția în perioada 14-25 noiembrie în Italia la Montesilvano. Reprezentanții României și ai clubului nostru la această competiție mondială au fost: Ciocani Iosif (U16), Sachilaru Alexandru (U16) și Alexia Hoancă (U18). La grupa de 16 ani a fost o competiție extrem de grea, cu foarte mulți maestri internaționali și maestri fide. Juniorii noștri s-au clasat pe locul 62 – Sachilaru Alexandru și pe 91, Ciocani Iosif, din 138 participanți. Alex a jucat multe dintre runde la primele mese, având rezultate foarte bune – 3 victorii, 5 remize și 3 înfrângeri, majoritatea partidelor fiind disputate împotriva unor maeștri Fide. Iosif va avea ocazia să joace tot la această categorie și anul viitor fiind mic în grupă.

La fete 18 ani, Alexia Hoancă s-a clasat pe locul 64 din 86 de participante, cu 4 victorii, o remiză și 6 înfrângeri. Pentru Alexia turneul a fost de pregătire, ea fiind obișnuită să joace mereu turnee tari. Pe Alexia o vom regăsi și anul viitor la această grupă de vârstă.

Felicitări tuturor și ne bucurăm să avem un număr tot mai mare de juniori prezenți la o competiție de asemenea nivel! Hai România! Hai CSU!