Sunt mulți părinți care își retrag copiii din șah după câțiva ani de activitate. Motivul principal? “Nu sunt rezultate”. Dăm mai departe exemplul unui copil care de asemenea nu a avut rezultate, la început. Văzând însă că acesta este pasionat de șah, părinții au continuat să îl încurajeze. Iată care ar trebui să fie etalonul, dragi părinți: Pasiunea copilului pentru șah. Plăcerea cu care se antrenează și joacă. Beneficiile oricum sunt pe termen lung.
Urmează să vă prezentăm rezultatele obținute de către sportivul Ciocani Iosif la Campionatele Naționale Individuale de Copii și Juniori, pe parcursul anilor.
Iosif a început șahul la 6 ani în cadrul clubului nostru, la o grupă de inițiere cu colega noastră Camelia Bortoș, după care a fost selectat în scurt timp, la o grupă de performanță la Andrada Cioteanu. Prima sa participare la finala țării s-a întâmplat în anul în care Iosif a împlinit 8 ani.
2016 -> categoria U08, loc 30, 5 puncte din 9 partide. A fost considerat un rezultat normal pentru acel moment, mai ales că Iosif era și un copil emotiv.
Spre finalul acelui an Iosif a trecut la alt antrenor din cadrul CSU București, maestrul Adrian Stanca, conform procedurilor de evaluare din cadrul clubului. Finala următoare a avut un rezultat asemănător: 2017-> categoria U10, loc 20, 5.5 puncte din 9. Rezultatul a fost un mic progres totuși față de prima finală, și a fost primit ca atare de către toată lumea.
2018 -> categoria U10, loc 8, 6.5 puncte din 9. A urmat o finală a țării în care pentru prima dată Iosif a luptat în față, la primele mese, cu cei mai buni juniori ai țării. Lipsa de experiență în lupta la vârf l-a privat însă de șansa de a se apropia de podium. Totuși, după această finală Iosif a înțeles că se poate obține o medalie în viitor dacă perseverează la antrenamente. În vara acelui an Iosif a trecut la Maestrul Fide Dinu Daniel Dumitru, conform organizării piramidale gândită în cadrul clubului nostru.
2019 -> categoria U12, loc 12, 6 puncte din 9. A urmat o finală asemănătoare cu cea din 2018, cu multe momente bune dar și cu ratări în momentele decisive. Dar de data aceasta Iosif era mic în categoria lui de vârstă. Avea însă speranța că anul următor, fiind mare la categoria lui de vârstă își va atinge obiectivul.
2020 – Finala însă nu a mai avut loc, în condițiile pandemiei. Ce a facut Iosif? A continuat să se antreneze, de data aceasta cu preponderență în online. Între timp, o parte dintre colegii de club sau de generație au renunțat la șah, pe motiv că ”nu sunt rezultate”. Nu și Iosif. Pe el ”lipsa de rezultate” l-a motivat și mai tare. A continuat să se antreneze și să joace șah cu aceeași poftă ca la început. Și a revenit mereu, din ce în ce mai puternic.
Aprilie 2021 -> categoria U14, loc 2, 7 puncte din 9. La a 5-a participare la Finală, Iosif a reușit în sfârșit să iasă pe podium, gestionând mai bine momentele importante ale turneului. Ce-i mai lipsește lui Iosif? Un titlu de campion, deoarece anul acesta a fost foarte aproape! Suntem siguri că Iosif are acum un nou obiectiv….iar când își va atinge și pe acesta își va seta noi provocări.
Mulțumim din partea CSU de Șah București părinților lui Iosif, Vicky și Cristi, care au înțeles să îl sprijine și să îl încurajeze pe Iosif permanent, și care ne-au acordat din prima clipă încrederea lor. Mulțumim lui Iosif, care prin tenacitatea sa poate fi dat exemplu pentru toți acei oameni care își pun problema, de multe ori prea devreme, că ”nu sunt rezultate”. Iosif a înțeles ca prin muncă susținută, planificare pe termen lung și încredere în antrenorii săi, vor veni și rezultatele. Care de cele mai multe ori nu constau în rezultatul concret de la o competiție la alta, ci în beneficiile pe care le aduce șahul prin practicarea lui. De multe ori uităm prea ușor asta. Mulțumim, Iosif!
Nu o să încheiem înainte de a vă arăta două momente spectaculoase de la ultima finală cu Iosif în prim plan, provenind din aceeași partidă. În poziția din diagramă (foto 1), Iosif cu Albele a continuat în forță, spectaculos și neașteptat cu 14.Cxe6!. A urmat 14…fxe6 15.Dh5+ Rh8 16.Nxe7+ Rxe7 17.Dxd5 Cc5 18. Nf5 Dd7. Dăm încă o diagramă (foto 2) pentru încheierea atacului: 19.Nxe6! Cxe6 20.f5. Negrul a cedat.